RITUS 14888
Ритуальные услуги
Servicii funerare
Кишинёв, Республика Молдова

Информация от Центра Судебной Медицины РМ (RO)

Conservarea (îmbălsămarea) temporară a cadavrelor se face la solicitare.

Referitor la certificatul medical constatator al decesului informăm:

Conform ordinului nr. 132047/50 din 29.04.2004 şi ordinului nr. 23 13 din 15.02.2006 „Despre modificarea ordinului Ministerului Sănătăţii, Departamentului Statistică şi Sociologie şi Departamentului Tehnologii Informaţionale nr. 132/47/50din 29.04.04 „Cu privire la aprobarea certificatului medical constatator al decesului (formular 106/e), certificatului medical constatator al decesului în perioada perinatală (formular 106-2/e), a registrelor şi a regulamentelor cu privire la modul de completare şi eliberare al acestora", de care se conduce tot sistemul de sănătate, inclusiv medicul de familie, certificatul medical, după completare, se înmânează rudelor decedatului (descendenţilor defunctului: soţului (soţiei), supravieţuitor(oare), părinţilor, copiilor), persoanelor împuternicite de către administraţia publică locală (primăria) sau organele de urmărire penală, care au solicitat examinarea cadavrului, la prezentarea buletinului de identitate a acestora, care se semnează atât pe avizul de eliberare a certificatului medical, cât şi în formularul 106-1/e „Registru de evidenţă privind eliberarea certificatelor medicale constatatoare ale decesului".

Eliberarea cadavrului fără certificatul medical constatator al decesului este interzisă.

Instituţiile medicale din republică abilitate cu dreptul de eliberare a certificatelor medicale sunt: spitale, instituţii de asistenţă medicală primară, dispensare, sanatorii, Centrul de Medicină Legală.

Certificatul medical constatator al decesului poate fi eliberat şi de către medicul de familie, care a stabilit decesul în condiţii extraspitaliceşti, inclusiv în cazul persoanelor în vârstă aptă de muncă cu afecţiuni grave cronice confirmate, care au condiţionat cauza decesului - doar în baza datelor documentate ale aflării anterioare a decedatului la evidenţă, a examinării externe a cadavrului şi în cazul lipsei semnelor, sau suspiciuni la moarte violentă. La prezenţa semnelor de moarte violentă, sau suspiciuni la aceasta, medicul care a constatat decesul va apela la organele de drept.

In toate cazurile ale decesului de moarte violentă, sau suspiciune la acesta (leziuni corporale mecanice, otrăviri, asfixie mecanică, acţiunea temperaturilor extremale, electrotraumatismul, avortul ilegal etc.), în cazuri ale decesului subit al copiilor care nu s-au aflat sub supravegherea medicală, persoane decedate neidentificate, precum şi în cazuri de reclamaţii ale rudelor ce ţin de calitatea tratamentului şi diagnosticului, certificatele medicale constatatoare ale decesului se eliberează de către expertul judiciar medic-legist după autopsie, potrivit prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare.

Necesitatea de a trimite cadavrul la Centrul de Medicină Legală o decide ofiţerul de urmărire penală sau procurorul.

Anexe:

  • copia ordinului nr. 132/47/50 din 29.04.2004 „Cu privire la aprobarea certificatului medical constatator al decesului (formular 106/e), certificatului medical constatator al decesului în perioada perinatală (formular 106-2/e), a registrelor şi a regulamentelor cu privire la modul de completare şi eliberare al acestora" (15 file)
  • copia ordinului nr. 72/23/13 din 15.02.2006 „Despre modificarea ordinului Ministerului Sănătăţii, Departamentului Statistică şi Sociologie şi Departamentului Tehnologii Informaţionale nr. 132/47/50 din 29.04.04 „Cu privire la aprobarea certificatului medical constatator al decesului (formular 106/e), certificatului medical constatator al decesului în perioada perinatală (formular 106-2/e), a registrelor şi a regulamentelor cu privire la modul de completare şi eliberare al acestora" (2 file).
  • copia catalogului unificat de tarife pentru serviciile medico-sanitare acordate de către instituţiile medico-sanitare publice republicane, municipale şi raionale.

RITUS 14888 - похоронный дом в Кишинёве (Республика Молдова). Все ритуальные услуги и принадлежности круглосуточно. Полная организация похорон: срочный вызов агента, оформление документов, бальзамирование и хранение, панихида, погребение, поминки, катафалки и автобусы. Похоронные принадлежности: гробы, венки, кресты, церковные наборы, одежда и покрывала, памятники и надгробия, аксессуары. Репатриация умерших из стран СНГ и Европы, спецтранспорт.

CC-BY 1994-2019, SC Ritus-AV SRL